Intunericul. Preot Savatie Bastovoi

Noptile sînt peste tot la fel. Întunericul face ca lumea sa para mica. Lumea se restrînge pîna la un pas, pîna sub talpi. Pasesti si lumea se misca împreuna cu tine. Esti singur si tot ce te coplesise vreodata nu mai poate fi vazut. Îti închizi ochii pentru ca în întuneric, cînd oricum nu se vede nimic, nu are rost sa mai tii ochii deschisi. Ramîi tu cu tine. Întunericul este întotdeauna racoros. Racoarea îti patrunde în suflet si pieptul se amaraste usor la gîndul ca mai devreme sau mai tîrziu va trebui sa mori. În momente ca acestea ne gîndim la cea mai draga fiinta. Ne gîndim la Dumnezeu, la parinti, la copii, la cei pe care i-am fi dorit aproape. Oamenii se preling în propriile gînduri, fluturînd în vazduh ca si crengile copacilor. Inima poate trezi oameni din somn, îi poate face sa tresara. Pamîntul pastreaza urmele a milioane de talpi. Dincolo de geamurile stinse oamenii dorm si viseaza. Cine dintre toti e mai important în aceasta noapte? Poate ca cineva se înalta ca o lumina pâna la cer, iar altcineva se coboara în adîncuri ca un fulger. Mila lui Dumnezeu acopera lumea si lumina iubirii Lui da întunericul la o parte ca noi sa putem pasi.