Câteva vorbe despre suflet-Wislawa Szymborska

Din când în când avem un suflet. Nimeni nu-l are în păstrare non-stop.

Zi după zi, an după an pot veni şi trece fără el.

Câteodată poposeşte pentru puţin timp în spaimele şi în bucuriile copiilor. Altădată doar în mirarea că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor în testele de anduranţă, cum ar fi mutarea mobilei sau ridicarea unei valize, sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare când trebuie tranşată carnea sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii alege să participe doar la una, asta dacă participă şi la aia, de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere, sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit: nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime, străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea nu sunt pentru el două limbaje diferite. Ne vizitează numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el când nu suntem siguri de nimic şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale, preferă ceasurile cu pendul şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine sau unde dispare iarăşi, deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el, dar se pare că şi el are nevoie de noi, pentru un motiv sau altul.